Respir. Sunt atent. Acel abur inefabil, acea materie subtire ca panza unei flacari se scurge in inima mea odata cu aerul. O simt. Ardere transparenta cursa din cer si urcata din pamant, sorbita din trecut si suflata in viitor, eu si tu, uniti intr-o singura respiratie, o singura ardere, intr-o singura clipa, intr-un singur punct. Eu sunt.
Ma asez in inima mea ca un abur subtire, auriu, luminos, ca o aripa de flacara sprijinindu-se pe aerul interior. Ma simt. De jur imprejurul acestui zero cineva a cladit un trup ca un templu pentru timp. Nu ma misc, pentru ca nu cumva aripa mea de lumina sa nasca vreo secunda. A arde fara nici o miscare, fara nici o suflare, fara nici un gand, acesta este surasul.
A surade pentru sine, inafara oricarui timp, ce magnifica, infinita solitudine, demna doar de divinitatea care sunt! Expir. Pulberea surasului o suflu peste nimic, se nasc secunde si ganduri din nimic, jerbele de lumina rotitoare ale aripii mele se fac galaxii. Cine va privi toate acestea, cine le va respira? Aceasta materie subtire a aripii mele, ca panza unei flacari se va scurge in inima lui odata cu aerul.
...